Garda e <em>cool</em>, Căpitanul e <em>cool</em>

Garda e cool, Căpitanul e cool

Văzându-l pe ”marele duhovnic” Iustin Pârvu în mijlocul măicuțelor care-i cântă despre Sfânta tinerețe legionară, având în minte disputa dintre Andrei Pleșu și Ion Vianu cu privire la cei 10 ”mari intelectuali” care luau apărarea ”marei moderatoare” Eugenia Vodă, nu m-am putut abține de la încercarea de adaptare a Scrisorii celor 10 – are o sonoritate dizidentă când o numești așa – pentru a-l apăra și pe Iustin Pârvu. În fond și la el este vorba despre libertatea conștiinței etc.

În apărarea [lui Iustin Pârvu]
[între parantezele drepte sunt puse modificările mele - Ș.B.]

«Suntem cu toţii de acord că spaţiul public trebuie protejat de efectele oricărui discurs abuziv din punct de vedere moral, politic, ideologic. Extremismul, xenofobia, fundamentalismele de orice fel trebuie evacuate, iar când se manifestă, trebuie amendate prompt. Pe de altă parte, o asemenea precauţie nu este legitimă decât ca expresie a unui discernământ exercitat în deplină libertate. A contracara o ideologie pernicioasă în numele unei ideologii de sens contrar, izvorâtă din partizanat, calcul strategic sau înregimentare conformistă nu e de natură să rezolve lucrurile.

Spiritul conformist presupune să gândeşti potrivit unui canon, să spui nu ce crezi sau ce este adevărat, ci doar ceea ce se aşteaptă de la tine să spui; sau să te indignezi pentru că ţi se cere s-o faci, pentru că e la modă indignarea, pentru că “dă bine” să te manifeşti intransigent. Unul dintre numele spiritului conformist este, astăzi, “corectitudinea politică”. E un tip de comportament adoptat de numeroşi gânditori oportunişti, dispuşi să afişeze, la tot pasul, o combativitate de circumstanţă şi să arunce anatema în toate direcţiile, montând perfide procese de intenţie.

[până aici nu e nevoie de nicio modificare; fiind suficient de ambiguu textul, merge în orice situație – un punct în plus pentru ”marii intelectuali”]

(…)

1. S-a incitat astfel la un veritabil atac mediatic împotriva [marelui duhovnic], motivat strict de ipocrizia spiritului conformist. Iar spiritul conformist este, înainte de orice, liberticid. Nu intră aici nici o clipă în discuţie partitura [măicuțelor], ale [căror versuri] pot fi, pentru unii dintre noi, mai mult decât discutabile. Atâta doar că, pentru a fi discutate, ele trebuie mai întâi să fie cunoscute. Este o datorie a [preotului] să aducă la cunoştinţa publicului o paletă cât mai largă de poziţii, păreri, tipuri de discurs. În cazul la care ne referim, [preotul], [Iustin Pârvu], ascultă, îşi incită [corul la abnegație] şi lasă [enoriașilor] libertatea de a judeca. Pentru ce este [el acuzat]? Pentru că nu a manifestat acea pioasă indignare, atât de dragă spiritului conformist. Or, nu acesta este rolul [lui] în [cadrul bisericii]. Rolul [preotului] în genere ei este “de a scoate la iveală“, iar nu de a practica cenzura “mironosiţei virtuoase”, spunându-ne dinainte ceea ce se cuvine să spunem, luându-ne dreptul de a gândi şi de a vorbi cu mintea şi cu vocea noastră.

2. Sancţionând [aniversarea lui Iustin Pârvu], CNA se face vinovat şi de practica dublei măsuri. El invocă art. 47 din Codul Audiovizualului, potrivit căruia este interzisă “prezentarea apologetică a crimelor şi abuzurilor regimurilor totalitare, a autorilor unor astfel de fapte”. Or, e greu să ne explicăm felul în care CNA se grăbeşte, în cazul [lui Iustin Pârvu], să invoce un articol de care a uitat cu desăvârşire când, pe numeroase alte posturi de televiziune, s-au tolerat, fără sancţiuni, emisiuni întregi încurajând, explicit, nostalgia faţă de regimul comunist. Un exemplu recent: acum câteva săptămâni, cu ocazia funeraliilor lui Adrian Păunescu, majoritatea posturilor TV din România au făcut zile în şir apologia unuia dintre actorii principali ai unui regim totalitar “vinovat de crime şi abuzuri”.

Nu credem că asemenea măsuri sunt probe de vigilenţă adevărată şi că ele pot întreţine o atmosferă de libertate responsabilă. Şi nu credem că a te solidariza cu astfel de acţiuni cochet conformiste doar pentru a-ţi confecţiona un portret convenabil este un model de atitudine civică. Dimpotrivă». Sursa EVZ

Cu mici modificări, textul merge și în favoarea ”marelui duhovnic” – evident, ”marii intelectuali” nu l-ar scrie niciodată.

Nu că am aștepta mari subtilități de la ei, dar totuși:

Atât afirmația lui Cristoiu cât și oile care cântă Sfânta tinerețe legionară sunt în context performativ și nu informativ. Pentru a fi și mai clar celor 10 ”mari intelectuali”: nu este vorba de o opinie, de o judecată, de o afirmație, de ” poziţii, păreri, tipuri de discurs”. Este vorba despre afirmarea unei credințe personale, într-un context public, de pe o poziție publică și deci influentă. Atât Cristoiu cât și Iustin Pârvu sunt cool atunci când simpatizează cu extrema. În nicuna din situații nu este vorba de dezbatere de idei ci de afirmarea unui fapt pe care majoritatea românilor, în propria gregaritate, îl cred: Garda e cool, Căpitanul e cool. Afirmarea publică, de către persoane aparent neangajate în extremă, a acestui adevăr care ține de mațele poporului român, de umbra cea mai ascunsă, are rol ritualic – d-asta performativ.

În niciuna dintre situații nu este vorba de o dezbatere de istorici, de o discuție care disecă Garda sau Căpitanul – atunci ar fi fost vorba despre libertatea de exprimare. O persoană / personalitate publică nu este doar persoană privată, promovată public – este o persoană privată augmentată de privirile publicului, de încrederea publicului (”așa zice la televizor”, ”așa zic intelectualii”, ”așa zice marele duhovnic”).

Distincția asta scapă, în mod evident, celor 10 ”mari intelectuali” – nu scapă însă oamenilor simpli, care trăiesc la nivelul acelor mațe de care vorbeam mai sus; aceștia reacționează simplu: comentariile articolului lui A. Pleșu (un ”mare intelectual”, în acest context) abundă de antisemitism și coolness legionar. Mă întreb, deși nu este greu de ghicit, cum arată enoriașii ”marelui duhovnic”, sub acest aspect.

Morala e simplă – dacă Garda ar reapărea, ar avea parte, din nou, de girul elitei intelectuale și bisericești. Fascinație, inconștiență, inconsistență, plictis, adevăr revelat, pornografie intelectuală – fiecare în parte sau toate la un loc îi fac pe ”marii intelectuali” și pe ”marii duhovnici” să simpatizeze cu crima și nu cu atitudini ”cochet conformiste” (frumoasă expresie, marca A. Pleșu).